Meciurile de azi: Newcastle vs Manchester United și Real Madrid vs Granada
Astăzi, de la ora 22:00, Newcastle United se confruntă cu Manchester United în Premier League. Ambele echipe caută să depășească dezamăgirile europene recente.
Newcastle a suferit o lovitură grea, pierzând două puncte cruciale în Liga Campionilor datorită unui penalty controversat acordat în favoarea Paris Saint-Germain. Pe de altă parte, Manchester United a pierdut un avantaj de două goluri în fața lui Galatasaray, ceea ce le-a complicat perspectiva de calificare.
În clasamentul Premier League, Newcastle ocupă locul șapte. Echipa a avut o formă fluctuantă în competiția internă în acest sezon. În ceea ce privește Manchester United aceștia ocupă locul șase. Dar, apărarea Manchester United a fost vulnerabilă.
Astfel, pariem că în acest meci se vor înscrie peste 2.5 goluri cu cota 1.68 la NetBet
Real Madrid vs Granada: Un meci teoretic ușor pentru gazde
La ora 19:30, liderul La Liga, Real Madrid, se pregătește să întâlnească Granada, aflată pe locul 19.
Real Madrid vine după o victorie importantă la Cadiz și un triumf de 4-2 împotriva lui Napoli. Echipa lui Ancelotti are moralul ridicat.
O pierdere împotriva Granada ar fi o mare surpriză. Granada a primit multe goluri în meciurile cu echipele de top. Cu toate acestea, accidentările cu care se confruntă echipa ar putea oferi o șansă neașteptată pentru Granada.
Los Blancos au demonstrat o formă ofensivă impresionantă recent. Real Madrid a marcat de 15 ori în ultimele patru meciuri. Cu un atac atât de prolific, se așteaptă ca Real Madrid să obțină o victorie confortabilă. Ei sunt favoriți pentru o victorie clară, chiar și cu accidentările actuale.
Granada a primit 14 goluri în cele patru întâlniri cu primele șase echipe. Asta arată că nu au o apărare bună.
Așadar, luând în considerare aceste date avem un pariu combinat că Real Madrid(1) câștigă și se vor înscrie peste 2.5 goluri cu cota 1.46 la Favbet