Site icon pariuri24.ro

Finalissima: Italia vs. Argentina – o premieră plină de emoții

„Finalissima 2022”este  duelul campioanelor Europei și Americii de Sud, iar în această seară vom asista la partida dintre Italia și Argentina, sau campioana europeană și cea sud-americană. Meciul are loc pe Wembley, miercuri seară. Aceste două echipe minunate se vor lupta pentru a decide cine câștigă acest nou, dar foarte prestigios trofeu. Finalissima este o premieră, dar nu și o noutate, căci se întemeiază pe bazele Cupei Artemio Franchi, abandonată anterior, care a avut loc ultima dată în 1993.

Interesul pentru acest joc este ridicat, va fi un meci cu casa închisă, iar în tribune sunt așteptați peste 80.000 de suporteri ai celor două echipe. Regulile Finalissima prevăd ca dacă la finalul timpului regulamentar de joc nu există o învingătoare, nu vor fi indicate prelungiri. Câștigătoarea trofeului Finalissima urmează să fie decisă doar de loviturile de departajare.

Din punct de vedere al pariurilor, este un meci destul de dificil de analizat.

Argentina câștigă

Argentina este neînvinsă în 31 de meciuri, de când a pierdut în semifinalele Copa America din 2019 în fața Braziliei. Încă un meci fără înfrângere ar însemna pentru echipa sud-americană o performanță de top. Argentina nu a primit gol în ultimele 8 din 10 meciuri.. Echipa lui Lionel Scaloni a primit până acum opt goluri în campania de calificare la Cupa Mondială, de 17 meciuri și a câștigat Copa America, permițând doar trei goluri în întregul turneu.

Echipa lui Robert Mancini a câștigat doar unul dintre ultimele patru meciuri, nereușind să învingă Elveția, Irlanda de Nord și Macedonia de Nord. Pentru echipa lui Roberto Mancini este startul reconstrucției. Iar Finalissima va fi meciul de adio al căpitanului Giorgio Chiellini, care a acumulat deja 117 selecții și 8 goluri. Între timp, de când Mancini a preluat conducerea squadrei azzura, Italia a câștigat doar trei dintre cele 11 meciuri împotriva echipelor actuale de top 10, din clasamentul FIFA.

Sub 3,5 cartonașe în total

Meciurile internaționale precum Finalissima încununează un sezon destul de agitat, cu multe emoții, iar ambele echipe vor încerca un joc ponderat și înțelept. Prin urmare, numărul de faulturi și implicit de cartonașe galbene ar trebui să fie scăzut. Pronosticul sub 3.5 cartonașe în total este foarte posibil să devină realitate.

Partida va fi condusă la centru de chilianul Piero Maza, un arbitru cunoscut ca deosebit de exigent. El a acordat 89 de cartonașe galbene în doar 16 meciuri arbitrate în 2022.

Pronosticuri azi :

Exit mobile version