Site icon pariuri24.ro

Pariezi pe tenis ? Iată cele mai importante evenimente ale anului 2023

Tenisul e unul dintre cele mai iubite sporturi, poate la fel de îndrăgit ca fotbalul. Idolii suporterilor sunt marii campioni, cei care acumulează puncte în clasamentele de specialitate și care ajung pe primele locuri după numeroase concursuri și competiții internaționale.

Pariorii au la dispoziție mereu oferte și cote excelente pe partide de tenis, iar dacă accesezi regulat www.pariuri24.ro, ai la dispoziție ponturi pentru multe concursuri din lumea sportului alb.

Să vedem ce ne pregătește anul 2023 din punctul de vedere al calendarului competițional.

Australian Open 2023

(16 ianuarie 2023 – 29 ianuarie 2023)

În ianuarie, ne așteaptă Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului , unde mari campioni s-au remarcat prin partide excelente.

Favoriții competiției masculine simplu sunt Novak Djokovic și Rafa Nadal.  Ediția 2022 a Australian Open a fost câștigată de Rafael Nadal, care l-a învins pe Daniil Medvedev. Marele absent a fost Djokovic, triplu campion, care anul trecut a avut viza suspendată și nu i s-a permis intrarea în Australia, datorită măsurilor excesive luate din cauza pandemiei covid.

Acum însă ne așteptăm să fie marele învingător al turneului, iar casele de pariuri îi oferă cele mai reduse cote, având în vedere că are șanse enorme la titlu : 2.10 la Unibet. Poți paria pe Carlos Alcaraz, cu cota 6.50 sau Medvedev, care are cota 8.50 și ar putea reprezenta o surpriză la acest turneu de la Antipozi.

La Australian Open feminin, primele clasate ca șanse în oferta caselor de pariuri sunt Iga Swiatek, locul 1 momentan în clasamentul WTA, cu cota 2.75, urmată la mare distanță de Aryna Sabalenka, cu cota 10 antepost la Unibet.

Roland Garros 2023

(28 mai 2023 – 11 iunie 2023)

Cel de-al doilea turneu de Grand Slam din 2023, French Open,  se va desfășura în primăvară, pe zgura din arena Roland Garros, la Paris. Competiția promite să fie strânsă și aprig disputată.

La masculin, favoriții caselor de pariuri pentru câștigarea titlului sunt Novak Djokovic și Rafa Nadal, dar printre cele mai bune cote le are Carlos Alcaraz Garfia – cota 3 la Betano, antepost. Este oare posibilă o surpriză? Nu se știe niciodată. Dacă vrei să pariezi pe victoria lui Nole, ai cota 2.85 la Betano, iar Rafa Nadal are cota 3.50, antepost, la Betano.

Competiția feminină o are desemnată ca favorită la Roland Garros pe Iga Swiatek, cu cota 1.90 la Betano. Poți paria cu mari șanse și pe următoarele candidate la titlu, pentru că surprize pot interveni oricând. Sabalenka are cota 12 iar Caroline Garcia are cota 13.

Suspendată din cauza scandalului legat de dopaj, încă neelucidat, Simona Halep nu va lua parte la primele două turnee de Grand Slam ale anului 2023. Să vedem ce îi rezervă viitorul și ce decizie va lua marea noastră campioană în legătură cu parcursul carierei sale sportive în tenis.

Wimbledon 2023

(3 iulie 2023 – 16 iulie 2023)

Vara ne aduce superbul spectacol de la Wimbeldon, cel mai vechi și prestigios turneu din Regatul Unit. Va fi o ediție în care Federer va lipsi, acesta retrăgându-se din activitate în 2022.

Turneul din 2022 l-a avut ca star pe marele Djokovic, care este și pentru vara lui 2023 favoritul caselor de pariuri. La 888sport, poți paria pe Nole ca învingător la Wimbledon, cu cota antepost 2.10, urmat de Alcaraz cu cota 7.50 și Medvedev cu 8.50.

Competiția fetelor se anunță interesantă, mai ales că în 2022, am avut o surpriză în finală : Elena Rybakina. Pentru ediția 2023, Rybakina este cotată mai slab cu 13.50 la casa de pariuri 888sport. Primele locuri în cadrul pariurilor antepost le ocupă Iga Swiatek, cu cota 4.60, o cotă excelentă dacă mizezi de acum un bilet, sau Ons Jabeur, cu cota 10.

Bianca Andreescu are cota 22 pentru câștigarea titlului, de asemenea Emma Răducanu. Românca Sorana Cârstea este cotată de casa de pariuri cu cota 101, iar Irina Begu are cota 201. Poți însă paria pe meciuri unde evoluează fetele noastre, urmărind turneul ce va avea loc în vara lui 2023.

US Open 2023

(28 august 2023 – 10 septembrie 2023)

Finalul verii ne oferă spectacolul celui mai frumos turneu de Grand Slam al anului, la US Open, pe arena Flushing Meadows. Aici au mereu loc surprize, să ne amintim anul 2022, când cel mai tânăr câștigător US Open a fost talentatul Carlos Alcaraz. Roger Federer a fost cel care a câștigat de 5 ori la rând trofeul, iar fanii sunt nerăbdători să vadă dacă cineva îi poate urma exemplul. Competiția din toamna lui 2023 îi are ca favoriți ai caselor de pariuri pe Djokovic, cu cota 2.40 la Winmasters, urmat de Medvedev cu cota 3.80 și Carlos Garfia cu cota 4.33 antepost. Nick Kyrgios va juca probabil la US Open fiind cotat cu 8.50- pentru câștigarea turneului.

Competiția feminină este dominată de Iga Swiatek, câștigătoarea de anul trecut, care are acum cota antepost 3.10 pentru victorie, urmată de Caroline Garcia cu cota 8.50 și Sabalenka cu cota 10.

Așadar, anul 2023 este bogat în turnee spectaculoase de tenis, pe care merită să mizezi la cele mai bune case de pariuri din România. Rămâi conectat la www.pariuri24.ro și află ponturi utile legate de tenis dar și de alte competiții sportive ce vor avea loc anul viitor.

Exit mobile version